Nu Iliescu, nu Constantinescu, nu Băsescu, nu minerii, nici Ponta, Dna-u’ sau ANAF-u’-, Sri-u’, și nici masonii, legionarii sau comuniștii nu l-au făcut pe sărmanul din fotografie (cel cu mașina nemțească) să parcheze așa! Nici un partid politic nu poate să te strâmbe într-atât! Aici e decizia ta... formarea ta individuală.

Azi am găsit în fața casei dovada că, deși toul e viciat la noi în țară, vina nu e a unui grup de interese, nici a vreunui partid sau... ceva, nu, vina e individuală! A fiecăruia în parte!

      Sunt unii care, deși au funcții înalte, sunt președinți, miniștri, judecători, procurori, manageri generali, doctori în stiințe și arte ș.a.m.d. dar care nu pot fi chemați mai bine decât cu apelativul Boss. E, cu ăștia am eu o vorbă. Și pentru că nu am nimic de ascuns o s-o zic în gura mare, ca s-o audă și alții:
Trăiesc într-o țară bogată care n-are de niciunele: n-are păduri, n-are petrol, n-are gaze, n-are curent electric, n-are apă pentru că toate sunt exploatate de firme din alte țări. Cineva a îngăduit să se întâmple asta...

O dată, în secolul trecut, eram io mai mic - vine tata de la serviciu și, misterios, pune niște hârtiuțe tipărite pe masă.
 – T, i, ch... ti-chet, tichet! zice soru-mea, care știa deja să citească.
– Ce? zic eu.
 – Nu…ce,  poftim! mă articulează Ticu (că așa îi zicem noi lu' tata). Tichet… adică bilet. Bilet de intrare.

  Pe lângă facultatea de teatru (și film, desigur) e o cireadă de case. Unele-s sinistre, altele sunt invizibile, iar câteva abia mai pufăie parfum de-arhitectură. Marea lor majoritate însă, sunt cotropite de locatarii conlocuitori. Unii le zic de-a dreptul locatari înlocuitori. Și pare că au dreptate, dacă te apuci să le numeri țâncii! Vecinătatea cu ei era (și cred că încă este) măsurabilă în lungimea unei respirații. Mereu m-am întrebat de ce asemenea apropiere? De ce între noi nu lăsăm aer destul?  Și chiar aveam ce studia: Mătăsariul era și el pe-aproape! … Noroc că bursa mea nu acoperea o astfel de consumație. În fine, nu vă lăsați păcăliți, nu despre o anumită etnie vreau să vă vorbesc (pe-acolo se-nmulțeau de-a valma, toate națiile). Eu vă zic de unii, MESERIAȘII,  de toate culorile, pe care îi știi din prima: vorbesc cu-un decibel mai tare, chiar dacă n-au nimic de zis, 

Dacă încerci să respecți toate normele de corectitudine politică vei constata că te comporți ca un schizofrenic de o sensibilitate maladivă cu “ne-majoritarii”. Iată un exemplu:  zic  “ne-majoritar”, inventez un cuvânt, doar ca să mă asigur că nu lezez pe nimeni. Se știe câti au certificate (de handicapat, de minoritar etnic, de revoluționar, de deținut politic, de calamitat, de alienat mintal, de demnitar, de “non-heterosexual”, etc.) și nu vreau să mă trezesc cu vreun proces pe cap. Ah, deja am făcut o greșeală! Nu se mai spune “handicapat” ci “cu dizabilități”. La fel, nu mai poți spune țigan ci rom, de parcă te-ai referi la altcineva, nu la aceeași persoană. 

Design by: alexmitroi@gmail.com